La nivelul judeţelor și municipiului București se constituie, sub conducerea prefecţilor, comitete pentru situaţii de urgență. Comitetul este constituit prin ordinul prefectului, iar prefectul are calitatea de președinte al acestuia. Din comitet fac parte preşedintele consiliului judeţean/primarul general și de sector, şefi de servicii deconcentrate, descentralizate şi de gospodărie comunală şi alţi manageri ai unor instituţii şi societăţi comerciale de interes judeţean care îndeplinesc funcţii de sprijin în gestionarea situaţiilor de urgență, precum şi manageri ai agenţilor economici care, prin specificul activităţii, constituie factori de risc potenţial generatori de situaţii de urgenţă.
Componența Comitetului Județean Pentru Situații De Urgență Teleorman o gasiti aici.
Rata incidenței cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile de la nivelul UAT-urilor din județul Teleorman, este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 12 din 02.10.2024 pentru aprobarea retragerii unui număr de 3 construcții ușoare din elemente modulare și intrarea în gestiunea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A. D. Ghica” al județului Teleorman, cu scopul folosirii în sprijinul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Teleorman, atunci când situația o va impune, este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 11 din 28.09.2024 pentru aprobarea locatiilor: Centrul rezidențial pentru persoane fără adăpost Alexandria și Căminul Colegiului Tehnic „SF. Haralambie” Turnu Măgurele, ca spații de cazare pentru personalul ISU Iași, Bacău, Cluj, Sibiu dislocat în sprijinul ISU Teleorman și adoptarea unor masuri la nivel UAT-urilor de pe raza județului Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 10 din 24.10.2024 privind aprobarea PLANULUI DE MĂSURI ce se impun a fi adoptate în scopul gestionării eficiente a situațiilor de urgență ce pot fi generate de situația hidrologică a fluviului Dunărea, pe raza județului Teleorman
- HOTĂRÂREA nr. 9 din 28.08.2024 privind aprobarea PLANULUI DE MĂSURI pentru aducerea/menținerea în stare de operativitate a adăposturilor de protecție civilă din județul Teleorman
- HOTĂRÂREA nr. 8 din 22.07.2024 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 7 din 15.07.2024 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 6 din 02.07.2024 privind aprobarea PLANULUI DE MĂSURI privind gestionarea corespunzătoare a situaţiilor de urgenţă ce se pot produce ca urmare a manifestării fenomenelor meteorologice periculoase pentru reducerea riscului de incendii produse la fondul forestier, mirişti, vegetaţie uscată şi resturi vegetale pe teritoriul judeţului Teleorman
- HOTĂRÂREA nr. 5 din 18.06.2024 privind aprobarea PLANULUI JUDEȚEAN DE MĂSURI ȘI ACȚIUNE pentru atenuarea efectelor temperaturilor ridicate asupra populației și a secetei prelungite
- HOTĂRÂREA nr. 4 din 14.06.2024 privind aprobarea PLANULUI DE ACȚIUNE pentru reducerea riscului de incendii produse la fondul forestier, mirişti, vegetaţie uscată şi resturi vegetale pe teritoriul judeţului Teleorman
- HOTĂRÂREA nr. 3 din 09.06.2024 privind gestionarea corespunzătoare a situaţiilor de urgenţă ce se pot produce ca urmare a manifestării fenomenelor meteorologice periculoase menționate în avertizarea meteorologică emisă de Administrația Națională de Meteorologie nr. 51 din 08.06.2024 conform căreia județul Teleorman se află sub Cod Portocaliu în perioada 09.06.2024, ora 10:00 – 11.06.2024, ora 10:00 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 2 din 02.04.2024 privind aprobarea PLANULUI DE MĂSURI SPECIFICE privind gestionarea corespunzătoare a situaţiilor de urgenţă ce se pot produce ca urmare a manifestării fenomenelor meteorologice periculoase menționate în avertizarea meteorologică emisă de Administrația Națională de Meteorologie nr. 25 din 01.04.2024 “COD PORTOCALIU”, interval de valabilitate 02.04.2024, ora 08.00 – 02.04.2024, ora 18.00 – intesificări susținute ale vântului.
- HOTĂRÂREA nr. 1 din 01.02.2024 privind aprobarea alocării unui container suport logistic de intervenție tip IV – iluminat, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”A. D. Ghica” al județului Teleorman, pentru asigurarea alimentării cu curent electric a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 1 Videle și Creșei este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 6 din 24.11.2023 privind aprobarea PLANULUI DE MĂSURI PENTRU SEZONUL DE IARNĂ 2023 – 2024
- HOTĂRÂREA nr. 5 din 26.10.2023 pentru alocarea unei locuințe tip container din dotarea Spitalului Municipal Turnu Măgurele este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 4 din 26.07.2023 pentru aprobarea PLANULUI DE MĂSURI privind gestionarea corespunzătoare a situaţiilor de urgenţă ce se pot produce ca urmare a manifestării fenomenelor meteorologice periculoase menționate în avertizarea meteorologică emisă de Administrația Națională de Meteorologie nr. 99 din 26.07.2023 “COD PORTOCALIU”, interval de valabilitate 26.07.2023, ora 12.00 – 27.07.2023, ora 02.00 – intesificări ale vântului (rafale de 70-90 km/h și izolat peste 100 km/h), vijelii puternice, frecvente descărări electrice, averse torențiale și grindină;
- HOTĂRÂREA nr. 3 din 21.07.2023 privind completarea PLANULUI DE MĂSURI și acțiuni pentru atenuarea efectelor temperaturilor ridicate asupra populației și a secetei prelungite;
- HOTĂRÂREA nr. 2 din 28.06.2023 privind aprobarea PLANULUI DE MĂSURI pentru atenuarea efectelor temperaturilor ridicate asupra populaţiei și a secetei prelungite;
- HOTĂRÂREA nr. 1 din 15.06.2023 privind măsurile de reducere a riscului de incendiu la vegetația uscată și fondul forestier și PLANUL DE ACȚIUNE pentru reducerea riscului de incendii produse la fondul forestier, mirişti, vegetaţie uscată şi resturi vegetale pe teritoriul judeţului Teleorman;
- HOTĂRÂREA nr. 30 din 22.11.2022 privind aprobarea PLANULUI DE MĂSURI PENTRU SEZONUL DE IARNĂ 2022 – 2023
- HOTĂRÂREA nr. 29 din 11.11.2022 pentru alocarea unei locuințe tip container din dotarea Spitalului Județean de Urgență Alexandria este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 28 din 27.10.2022 privind aprobarea PLANULUI de măsuri privind stabilirea soluțiilor pentru remedierea deficiențelor constatate la adăposturile de protecție civilă din zona de competență cu scopul de a îmbunătăți gradul de protecție a populației
- HOTĂRÂREA nr. 26 din 21.07.2022 privind aprobarea masurilor de prevenire a apariției unor situații de urgență, precum și pentru limitarea efectelor acestora, necesar a fi aplicate în perioadele caniculare este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 25 din 28.06.2022 pentru aprobarea realizării demersurilor către Guvernul României de a analiza oportunitatea alocării unei sume din Fondul de Intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022, pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse în municipiul Turnu Măgurele, județul Teleorman, în luna mai 2022 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 24 din 17.06.2022 privind aprobarea PLANULUI DE MĂSURI PENTRU ATENUAREA EFECTELOR TEMPERATURILOR RIDICATE ASUPRA POPULAŢIEI
- HOTĂRÂREA nr. 22 din 10.03.2022 privind aprobarea unor locații identificate ca spații temporare de cazare pentru refugiații din Ucraina și completarea HCJSU nr. 20/05.03.2022 și HCJSU nr. 21/08.03.2022 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 21 din 08.03.2022 privind aprobarea locațiilor identificate ca spații temporare de cazare pentru refugiații din Ucraina este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 20 din 05.03.2022 privind aprobarea locației Baza turistică ”Valahia” Alexandria ca spațiu temporar de cazare pentru refugiații din Ucraina este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 19 din 18.02.2022 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile pentru unitățile administrativ-teritoriale din județul Teleorman, în vederea aplicării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 19/18.02.2022 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 18 din 16.02.2022 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile pentru unitățile administrativ-teritoriale din județul Teleorman, în vederea aplicării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 18/16.02.2022 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 17 din 14.02.2022 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile pentru unitățile administrativ-teritoriale din județul Teleorman, în vederea aplicării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 17/14.02.2022 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 16 din 11.02.2022 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile pentru unitățile administrativ-teritoriale din județul Teleorman, în vederea aplicării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 16/11.02.2022 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 15 din 09.02.2022 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile pentru unitățile administrativ-teritoriale din județul Teleorman, în vederea aplicării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 15/09.02.2022 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 14 din 07.02.2022 privind aprobarea suspendării activității cu prezenţă fizică la nivelul Școlii Gimnaziale nr. 1 Islaz, începând cu data de 7 februarie 2022 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 13 din 07.02.2022 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile pentru unitățile administrativ-teritoriale din județul Teleorman, în vederea aplicării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 13/07.02.2022 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 12 din 04.02.2022 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile pentru unitățile administrativ-teritoriale din județul Teleorman, în vederea aplicării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 12/04.02.2022 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 11 din 02.02.2022 privind aprobarea suspendării activității cu prezenţă fizică la nivelul Școlii Gimnaziale nr. 7 Alexandria și Școlii Gimnaziale Răsmirești, începând cu data de 2 februarie 2022 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 10 din 02.02.2022 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile pentru unitățile administrativ-teritoriale din județul Teleorman, în vederea aplicării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 10/02.02.2022 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 9 din 31.01.2022 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile pentru unitățile administrativ-teritoriale din județul Teleorman, în vederea aplicării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 9/31.01.2022 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 8 din 28.01.2022 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile pentru unitățile administrativ-teritoriale din județul Teleorman, în vederea aplicării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 8/28.01.2022 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 7 din 25.01.2022 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile pentru unitățile administrativ-teritoriale din județul Teleorman, în vederea aplicării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 7/25.01.2022 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 6 din 21.01.2022 privind aprobarea suspendării activității cu prezenţă fizică la nivelul Liceului Teoretic ”Constantin Noica” Alexandria, până la data de 28 ianuarie 2022 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 5 din 21.01.2022 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile pentru unitățile administrativ-teritoriale din județul Teleorman, în vederea aplicării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 5/21.01.2022 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 4 din 19.01.2022 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile pentru unitățile administrativ-teritoriale din județul Teleorman, în vederea aplicării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 4/19.01.2022 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 3 din 17.01.2022 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile pentru unitățile administrativ-teritoriale din județul Teleorman, în vederea aplicării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 2 din 13.01.2022 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile pentru unitățile administrativ-teritoriale din județul Teleorman, în vederea aplicării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 2/13.01.2022 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 79 din 25.11.2021 privind aprobarea Planului judeţean de măsuri pentru sezonul de iarnă 2021 – 2022 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 77 din 22.10.2021 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile pentru unitățile administrativ-teritoriale din județul Teleorman, în vederea aplicării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 76/20.10.2021 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 76 din 20.10.2021 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile pentru unitățile administrativ-teritoriale din județul Teleorman, în vederea aplicării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 76/20.10.2021 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 75 din 18.10.2021 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile pentru unitățile administrativ-teritoriale din județul Teleorman, în vederea aplicării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 75/18.10.2021 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 74 din 15.10.2021 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile pentru unitățile administrativ-teritoriale din județul Teleorman, în vederea aplicării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 74/15.10.2021 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 73 din 13.10.2021 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile pentru unitățile administrativ-teritoriale din județul Teleorman, în vederea aplicării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 73/13.10.2021 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 72 din 11.10.2021 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile pentru unitățile administrativ-teritoriale din județul Teleorman, în vederea aplicării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 72/11.10.2021 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 71 din 08.10.2021 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile pentru unitățile administrativ-teritoriale din județul Teleorman, în vederea aplicării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 71/08.10.2021 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 70 din 06.10.2021 privind aprobarea suspendării activității cu prezenţă fizică la nivelul Școlii Gimnaziale ”Dan Berindei” Roșiorii de Vede, începând cu data de 7 octombrie 2021 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 69 din 06.10.2021 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile pentru unitățile administrativ-teritoriale din județul Teleorman, în vederea aplicării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 69/06.10.2021 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 68 din 03.10.2021 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile pentru unitățile administrativ-teritoriale din județul Teleorman, în vederea aplicării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 68/03.10.2021 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 67 din 02.10.2021 privind aprobarea scenariilor de funcționare a unităților/instituțiilor de învățământ din județul Teleorman, începând cu data de 4 octombrie 2021 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 66 din 29.09.2021 privind aprobarea suspendării activităților didactice la unele clase/grupe din unități de învățământ din județ urmare apariției cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-Co V2 la cadrele didacticen este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 65 din 29.09.2021 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile și aprobarea unor măsuri suplimentare pentru gestionarea situației generate de infecția cu COVID-19, pentru localitățile de pe raza județului Teleorman este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 65/29.09.2021 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 64 din 27.09.2021 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile și aprobarea unor măsuri suplimentare pentru gestionarea situației generate de infecția cu COVID-19, pentru localitățile de pe raza județului Teleorman este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 64/27.09.2021 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 63 din 24.09.2021 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile și aprobarea unor măsuri suplimentare pentru gestionarea situației generate de infecția cu COVID-19, pentru localitățile de pe raza județului Teleorman este disponibilă aici, Anexa 1 la HCJSU nr. 63/24.09.2021 este disponibilă aici și Anexa 2 la HCJSU nr. 63/24.09.2021 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 62 din 24.09.2021 privind aprobarea scenariilor de funcționare a unităților/instituțiilor de învățământ din județul Teleorman, începând cu data de 27 septembrie 2021, conform incidenței cumulate la 14 zile din data de 24 septembrie 2021 și suspendării activităților didactice la unele clase/grupe din unități de învățământ din județ urmare apariției cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 la cadrele didactice este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 61 din 22.09.2021 privind aprobarea solicitării de scoatere de la rezervele de stat, cu titlu gratuit, a unei construcţii uşoare din elemente modulate şi a unui radiator electric, ce vor fi destinate Spitalului Municipal Turnu Măgurele este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 59 din 21.09.2021 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile în vederea luării unor măsuri suplimentare pentru gestionarea situației generate de infecția cu COVID-19, pentru localitățile de pe raza județului Teleorman este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 59/21.09.2021 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 58 din 17.09.2021 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile și aprobarea unor măsuri suplimentare pentru gestionarea situației generate de infecția cu COVID-19, pentru localitățile de pe raza județului Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 57 din 17.09.2021 privind aprobarea scenariilor de funcționare a unităților/instituțiilor de învățământ din județul Teleorman, începând cu data de 20 septembrie 2021, conform incidenței cumulate la 14 zile din data de 17 septembrie 2021 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 56 din 14.09.2021 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile și aprobarea unor măsuri suplimentare pentru gestionarea situației generate de infecția cu COVID-19, pentru localitățile de pe raza județului Teleorman este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 56/14.09.2021 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 55 din 10.09.2021 privind aprobarea scenariilor de funcționare a unităților/instituțiilor de învățământ din județul Teleorman, începând cu data de 13 septembrie 2021, conform incidenței cumulate la 14 zile din data de 10 septembrie 2021 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 54 din 10.09.2021 privind obligativitatea purtării măștii de protecție, pe o rază de 50 metri în jurul unităților de învățământ din Județul Teleorman, pentru persoanele care staționează în acest perimetru, începând cu data de 13 septembrie 2021 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 53 din 07.09.2021 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile și aprobarea unor măsuri suplimentare pentru gestionarea situației generate de infecția cu COVID-19, pentru localitățile de pe raza județului Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 52 din 28.07.2021 și Planul de măsuri pentru atenuarea efectelor temperaturilor ridicate asupra populaţiei.
- HOTĂRÂREA nr. 51 din 25.06.2021 și Planul de măsuri privind intervenția în cazul fenomenelor meteorologice periculoase de instabilitate atmosferică accentuată, vijelii puternice, grindină și căderi de cantități de apă importante.
- HOTĂRÂREA nr. 48 din 11.06.2021 privind aprobarea scenariilor de funcționare a unităților/instituțiilor de învățământ din județul Teleorman, începând cu data de 14 iunie 2021, conform incidenței cumulate la 14 zile din data de 11 iunie 2021 este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 48/11.06.2021 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 47 din 08.06.2021 privind aprobarea scenariilor de funcționare a unităților/instituțiilor de învățământ din județul Teleorman, începând cu data de 09 iunie 2021, conform incidenței cumulate la 14 zile din data de 08 iunie 2021 este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 47/08.06.2021 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 46 din 04.06.2021 privind aprobarea scenariilor de funcționare a unităților/instituțiilor de învățământ din județul Teleorman, începând cu data de 07 iunie 2021, conform incidenței cumulate la 14 zile din data de 04 iunie 2021 este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 46/04.06.2021 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 45 din 02.06.2021 privind aprobarea scenariilor de funcționare a unităților/instituțiilor de învățământ din județul Teleorman, începând cu data de 03 iunie 2021, conform incidenței cumulate la 14 zile din data de 02 iunie 2021 este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 45/02.06.2021 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 44 din 28.05.2021 privind aprobarea scenariilor de funcționare a unităților/instituțiilor de învățământ din județul Teleorman, începând cu data de 31 mai 2021, conform incidenței cumulate la 14 zile din data de 28 mai 2021 este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 44/28.05.2021 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 43 din 25.05.2021 privind aprobarea scenariilor de funcționare a unităților/instituțiilor de învățământ din județul Teleorman, începând cu data de 26 mai 2021, conform incidenței cumulate la 14 zile din data de 25 mai 2021 este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 43/25.05.2021 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 42 din 24.05.2021 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile și aprobarea unor măsuri suplimentare pentru gestionarea situației generate de infecția cu COVID-19, pentru localitățile de pe raza județului Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 41 din 21.05.2021 privind aprobarea scenariilor de funcționare a unităților/instituțiilor de învățământ din județul Teleorman, începând cu data de 24 mai 2021, conform incidenței cumulate la 14 zile din data de 21 mai 2021 este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 41/21.05.2021 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 40 din 18.05.2021 privind aprobarea scenariilor de funcționare a unităților/instituțiilor de învățământ din județul Teleorman, începând cu data de 19 mai 2021, conform incidenței cumulate la 14 zile din data de 18 mai 2021 este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 40/18.05.2021 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 39 din 17.05.2021 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile și aprobarea unor măsuri suplimentare pentru gestionarea situației generate de infecția cu COVID-19, pentru localitățile de pe raza județului Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 38 din 14.05.2021 privind aprobarea scenariilor de funcționare a unităților/instituțiilor de învățământ din județul Teleorman, începând cu data de 17 mai 2021, conform incidenței cumulate la 14 zile din data de 14 mai 2021 este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 34/07.05.2021 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 37 din 11.05.2021 pentru aprobarea organizării Maratonului Vaccinării împotriva SARS-CoV-2, în perioada 14-16 mai 2021, la Sala Polivalentă Alexandria este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 36 din 11.05.2021 pentru aprobarea schimbării destinației Sălii Polivalente Alexandria în vederea funcționării ca centru de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 pentru Maratonul Vaccinării, organizat în perioada 14-16 mai 2021 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 35 din 10.05.2021 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile și aprobarea unor măsuri suplimentare pentru gestionarea situației generate de infecția cu COVID-19, pentru localitățile de pe raza județului Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 34 din 07.05.2021 privind aprobarea scenariilor de funcționare a unităților/instituțiilor de învățământ din județul Teleorman, începând cu data de 10 mai 2021, conform incidenței cumulate la 14 zile din data de 7 mai 2021 este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 34/07.05.2021 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 33 din 04.05.2021 privind aprobarea scenariilor de funcționare a unităților/instituțiilor de învățământ din județul Teleorman, începând cu data de 5 mai 2021, conform incidenței cumulate la 14 zile din data de 4 mai 2021 este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 33/04.05.2021 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 32 din 01.05.2021 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile și aprobarea unor măsuri suplimentare pentru gestionarea situației generate de infecția cu COVID-19, pentru localitățile de pe raza județului Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 31 din 28.04.2021 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile și aprobarea unor măsuri suplimentare pentru gestionarea situației generate de infecția cu COVID-19, pentru localitățile de pe raza județului Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 30 din 27.04.2021 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile și aprobarea unor măsuri suplimentare pentru gestionarea situației generate de infecția cu COVID-19, pentru localitățile de pe raza județului Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 29 din 26.04.2021 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile și aprobarea unor măsuri suplimentare pentru gestionarea situației generate de infecția cu COVID-19, pentru localitățile de pe raza județului Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 29 din 26.04.2021 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile și aprobarea unor măsuri suplimentare pentru gestionarea situației generate de infecția cu COVID-19, pentru localitățile de pe raza județului Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 28 din 23.04.2021 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile și aprobarea unor măsuri suplimentare pentru gestionarea situației generate de infecția cu COVID-19, pentru localitățile de pe raza județului Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 27 din 21.04.2021 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile și aprobarea unor măsuri suplimentare pentru gestionarea situației generate de infecția cu COVID-19, pentru localitățile de pe raza județului Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 26 din 19.04.2021 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile și aprobarea unor măsuri suplimentare pentru gestionarea situației generate de infecția cu COVID-19, pentru localitățile de pe raza județului Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 25 din 16.04.2021 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile și aprobarea unor măsuri suplimentare pentru gestionarea situației generate de infecția cu COVID-19, pentru localitățile de pe raza județului Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 24 din 13.04.2021 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile și aprobarea unor măsuri suplimentare pentru gestionarea situației generate de infecția cu COVID-19, pentru localitățile de pe raza județului Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 23 din 12.04.2021 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile și aprobarea unor măsuri suplimentare pentru gestionarea situației generate de infecția cu COVID-19, pentru localitățile de pe raza județului Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 22 din 11.04.2021 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile și aprobarea unor măsuri suplimentare pentru gestionarea situației generate de infecția cu COVID-19, pentru localitățile de pe raza județului Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 21 din 09.04.2021 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile și aprobarea unor măsuri suplimentare pentru gestionarea situației generate de infecția cu COVID-19, pentru localitățile de pe raza județului Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 20 din 07.04.2021 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile și aprobarea unor măsuri suplimentare pentru gestionarea situației generate de infecția cu COVID-19, pentru localitățile de pe raza județului Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 19 din 05.04.2021 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile și aprobarea unor măsuri suplimentare pentru gestionarea situației generate de infecția cu COVID-19, pentru localitățile de pe raza județului Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 18 din 31.03.2021 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile și aprobarea unor măsuri suplimentare pentru gestionarea situației generate de infecția cu COVID-19, pentru localitățile de pe raza județului Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 17 din 29.03.2021 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile și aprobarea unor măsuri suplimentare pentru gestionarea situației generate de infecția cu COVID-19, pentru localitățile de pe raza județului Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 16 din 27.03.2021 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile și aprobarea unor măsuri suplimentare pentru gestionarea situației generate de infecția cu COVID-19, pentru localitățile de pe raza județului Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 15 din 26.03.2021 privind aprobarea scenariilor de funcționare a unităților/instituțiilor de învățământ din județul Teleorman, începând cu data de 29 martie 2021, conform ratei de incidență din 26 martie 2021 este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 15/26.03.2021 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 14 din 19.03.2021 privind aprobarea scenariilor de funcționare a unităților/instituțiilor de învățământ din județul Teleorman, începând cu data de 22 martie 2021, conform ratei de incidență din 19 martie 2021 este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 14/19.03.2021 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 12 din 12.03.2021 privind aprobarea scenariilor de funcționare a unităților/instituțiilor de învățământ din județul Teleorman, începând cu data de 15 martie 2021, conform ratei de incidență din 12 martie 2021 este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 12/12.03.2021 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 11 din 05.03.2021 privind aprobarea scenariilor de funcționare a unităților/instituțiilor de învățământ din județul Teleorman, începând cu data de 8 martie 2021, conform ratei de incidență din 5 martie 2021 este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 11/05.03.2021 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 10 din 26.02.2021 privind aprobarea unor măsuri suplimentare pentru gestionarea situației generate de infecția cu COVID-19, pe raza județului Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 9 din 26.02.2021 privind aprobarea scenariilor de funcționare a unităților/instituțiilor de învățământ din județul Teleorman, începând cu data de 1 martie 2021, conform ratei de incidență din 26 februarie 2021 este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 9/26.02.2021 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 8 din 19.02.2021 privind aprobarea scenariilor de funcționare a unităților/instituțiilor de învățământ din județul Teleorman, începând cu data de 22 februarie 2021, conform ratei de incidență din 19 februarie 2021 este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 8/19.02.2021 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 7 din 15.02.2021 privind aprobarea scenariilor de funcționare a unităților/instituțiilor de învățământ din județul Teleorman, începând cu data de 16 februarie 2021, conform ratei de incidență din 15 februarie 2021 este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 7/15.02.2021 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 6 din 12.02.2021 privind aprobarea scenariilor de funcționare a unităților/instituțiilor de învățământ din județul Teleorman, începând cu data de 15 februarie 2021, conform ratei de incidență din 12 februarie 2021 este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 6/12.02.2021 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 5 din 07.02.2021 privind aprobarea scenariilor de funcționare a unităților/instituțiilor de învățământ din județul Teleorman, începând cu data de 8 februarie 2021, conform ratei de incidență din 7 februarie 2021 este disponibilă aici și Anexa la HCJSU nr. 5/07.02.2021 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 4 din 05.02.2021 privind aprobarea scenariilor de funcționare a unităților/instituțiilor de învățământ din județul Teleorman, începând cu data de 08 februarie 2021 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 3 din 14.01.2021 pentru stabilirea locației centrelor de vaccinare și a localităților arondate acestora din județul Teleorman este disponibilă aici si Anexa la HCJSU nr. 3/14.01.2021 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 2 din 14.01.2021 pentru modificarea hotărârii CJSU nr. 1/07.01.2021, privind aprobarea schimbării destinației spațiilor în vederea funcționării ca centre de vaccinare împotriva COVID-19 pentru județul Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 1 din 07.01.2021 pentru aprobarea schimbării destinației spațiilor în vederea funcționării ca centre de vaccinare împotriva COVID -19 pentru Județul Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 49 din 23.12.2020 privind repartiția unor afișe aferente campaniei de vaccinare destinate acțiunilor de prevenire în combaterea infecțiilor COVID-19, la nivelul județului Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 47 din 07.12.2020 privind aprobarea Planului judeţean de măsuri pentru sezonul de iarnă 2020 – 2021 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 46 din 09.11.2020 privind funcționarea creșelor și afterschool-urilor din județul Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 45 din 05.11.2020 pentru modificarea scenariului de funcționare a unor unități/instituții de învățământ din județul Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 44 din 04.11.2020 pentru modificarea scenariului de funcționare a unor unități/instituții de învățământ din județul Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 43 din 01.11.2020 pentru modificarea scenariului de funcționare a unor unități/instituții de învățământ din județul Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 42 din 30.10.2020 pentru modificarea scenariului de funcționare a unor unități/instituții de învățământ din județul Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 41 din 29.10.2020 pentru modificarea scenariului de funcționare a unor unități/instituții de învățământ din județul Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 40 din 28.10.2020 pentru modificarea scenariului de funcționare a unor unități/instituții de învățământ din județul Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 39 din 27.10.2020 pentru modificarea scenariului de funcționare a unor unități/instituții de învățământ din județul Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 38 din 21.10.2020 pentru modificarea scenariului de funcționare a unor unități/instituții de învățământ din județul Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 37 din 19.10.2020 privind aprobarea unor măsuri suplimentare pentru gestionarea situației generate de infecția cu COVID-19, pe raza județului Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 36 din 19.10.2020 pentru modificarea scenariului de funcționare a unor unități/instituții de învățământ din județul Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 35 din 13.10.2020 privind aprobarea unor măsuri suplimentare pentru gestionarea situației generate de infecția cu COVID-19, pe raza județului Teleorman, precum și modificarea/completarea unor măsuri stabilite anterior este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 34 din 13.10.2020 pentru desemnarea Spitalului municipal Turnu Măgurele ca unitate medicală suport COVID-19 pentru județul Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 33 din 13.10.2020 pentru modificarea scenariului de funcționare a unor unități/instituții de învățământ din județul Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 32 din 12.10.2020 pentru modificarea scenariului de funcționare a unor unități/instituții de învățământ din județul Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 31 din 11.10.2020 privind aprobarea unor măsuri suplimentare pentru gestionarea situației generate de infecția cu COVID-19, pe raza județului Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 30 din 11.10.2020 pentru modificarea scenariului de funcționare a unor unități/instituții de învățământ din județul Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 29 din 08.10.2020 pentru modificarea scenariului de funcționare a unor unitățile/instituțiile de învățământ din județul Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 28 din 06.10.2020 privind aprobarea unor măsuri suplimentare pentru gestionarea situației generate de infecția cu COVID-19, pe raza județului Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 27 din 05.10.2020 pentru modificarea scenariilor de funcționare a unor unități/instituții de învățământ din județul Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 26 din 01.10.2020 pentru modificarea scenariilor de funcționare a unor unități/instituții de învățământ din județul Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 25 din 29.09.2020 pentru modificarea scenariului de funcționare a unor unitățile/instituțiile de învățământ din județul Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 24 din 22.09.2020 pentru modificarea scenariului de funcționare a unor unități/instituții de învățământ din județul Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 23 din 21.09.2020 pentru modificarea scenariului de funcționare a unor unități/instituții de învățământ din județul Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 22 din 18.09.2020 pentru aprobarea scenariului de funcționare pentru unitățile/instituțiile de învățământ din județul Teleorman pentru săptămâna 21-25 septembrie 2020 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 21 din 10.09.2020 pentru aprobarea scenariului de functionare pentru unitatile/institutiile de invatamant din judetul Teleorman pentru inceputul anului scolar 2020-2021 este disponibilă aici. Anexa la hotararea 21/10.09.2020 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 17 din 05.08.2020 pentru modificarea și completarea Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Teleorman nr. 14 din 30 iulie 2020 privind aprobarea unor măsuri suplimentare pentru gestionarea situației generate de infecția cu COVID-19 pe raza județului Teleorman, modificată și completată prin Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Teleorman nr. 15 din 31 iulie 2020 este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 16 din 31.07.2020 pentru desemnarea unei unități sanitare cu paturi ca unitate medicală suport COVID-19 pentru județul Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 15 din 31.07.2020 pentru modificarea și completarea Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Teleorman nr. 14 din 30 iulie 2020 privind aprobarea unor măsuri suplimentare pentru gestionarea situației generate de infecția cu COVID-19 pe raza județului Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 14 din 30.07.2020 privind aprobarea unor măsuri suplimentare pentru gestionarea situației generate de infecția cu COVID-19 pe raza județului Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 10 din 03.04.2020 privind aprobarea unor măsuri suplimentare pentru gestionarea situației generate de infecția cu COVID-19 pe raza județului Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 9 din 03.04.2020 privind aprobarea unor măsuri suplimentare pentru gestionarea situației generate de infecția cu COVID-19 pe raza județului Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 8 din 01.04.2020 privind aprobarea unor măsuri suplimentare pentru gestionarea situației generate de infecția cu COVID-19 pe raza județului Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 7 din 29.03.2020 privind aprobarea asigurării pazei la spațiile de carantină instituționalizată în care sunt cazate persoanele întoarse din zonele roșii, de către Inspectoratul Județean de Jandarmi Teleorman este disponibilă aici.
- HOTĂRÂREA nr. 6 din 11.03.2020 și Planul de măsuri pentru aprobarea altor măsuri suplimentare de combatere a noului coronavirus sunt disponibile aici.
- HOTĂRÂREA nr. 5 din 10.03.2020 și Planul de măsuri pentru aprobarea unor măsuri suplimentare de combatere a noului coronavirus sunt disponibile aici.
- HOTĂRÂREA nr. 4 din 09.03.2020 și Planul de măsuri pentru prevenirea raspândirii coronavirusul COVID 19, în județul Teleorman, ca urmare a situației create de apariția cazurilor de infecție pe teritoriul României sunt disponibile aici.
- HOTĂRÂREA nr. 3 din 27.02.2020 și Planul de măsuri pentru prevenirea și limitarea posibilelor îmbolnăviri cu coronavirusul COVID 19, ca urmare a situației create de apariția cazurilor de infecție sunt disponibile aici.
- HOTĂRÂREA nr. 2 din 24.02.20 și Planul de măsuri pentru prevenirea și limitarea posibilelor îmbolnăviri cu coronavirusul COVID 19, ca urmare a situației create de apariția cazurilor de infecție în Italia
- HOTĂRÂREA nr. 10 din 14.11.2019 și Planul judeţean de măsuri pentru sezonul de iarnă 2019 – 2020
- HOTĂRÂREA nr. 9 din 29.10.2019 și Planul de măsuri pentru prevenirea și combaterea bolilor transmisibile
- HOTĂRÂREA nr. 3 din 07.06.2019 și PLANUL DE MĂSURI SPECIFICE sunt disponibile aici.
- HOTĂRÂREA nr. 1 din 02.06.2019 este disponibilă aici.
- PLANUL DE MĂSURI ce se impun a fi luate pentru evitarea producerii unor situații de urgență, având în vedere avertizarea meteorologică “Cod Portocaliu” din perioada 02.06.2019 ora 21:00 – 03.06.2019 ora 12:00 și avertizarea hidrologică nr. 27 din 02.06.2019, ora 13.30 Cod Galben în intervalul 02.06.2019, ora 14.00-04.06.2019, ora 20.00 pe râul Vedea și Cod Portocaliu în intervalul 02.06.2019, ora 18.00 – 03.06.2019, ora 24.00 pe râurile Teleorman și Călmățui este disponibil aici.
Planul judeţean de măsuri pentru sezonul de iarnă 2021 – 2022 este aici.
Informații utile:
Mai mult despre semnificatia codurilor hidrometeorologice aici.
Administrația Natională de Meteorologie
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor