COMUNICAT DE PRESĂ – APIA

COMUNICAT DE PRESĂ

7 iunie termenul limită pentru depunerea cererii de plată în Campania 2024

     Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește fermierilor că 7 iunie 2024 este ultima zi în care pot depune cererile de plată pentru accesarea intervențiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic, precum și a schemelor de sprijin compensatoriu de mediu și climă în Campania 2024.

   Atenție! Față de anii precedenți, depunerea nu va fi prelungită cu o perioadă în care fermierii să poată înregistra cererile cu aplicarea de penalități.

    În situația în care cererea de plată este depusă ulterior datei limită de 7 iunie 2024, aceasta este considerată inadmisibilă.

    Pentru a veni în sprijinul fermierilor și a pentru a asigura un flux continuu în procesul de depunere a cererilor de plată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că în zilele de 01 și 02 iunie 2024, centrele județene/locale ale APIA vor avea program de lucru normal.

    În spiritul bunei colaborări, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură face apel către toți fermierii care nu au depus încă cererea de plată să se mobilizeze și să-și depună cererea până la data de 7 iunie 2024, pentru a beneficia de finanțarea cuvenită.

    APIA asigură toți fermierii de sprijin, implicare și atașament!

 

SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE

Comunicatul este disponibil aici.