COMUNICAT DE PRESĂ

Miercuri, 28 noiembrie 2018, a avut loc ceremonia publică prilejuită de comemorarea eroilor Armatei României la „Monumentul personalului militar căzut la datorie în acțiuni de luptă în localitatea Prunaru”.

Ceremonia a fost organizată de Instituția Prefectului-Județul Teleorman, Consiliul Județean Teleorman, Primăria Comunei Bujoreni, Garnizoana Alexandria, Batalionul 325 Artilerie „Alutus” din Garnizoana Caracal și Episcopia Alexandriei și Teleormanului și s-a desfășurat după următorul program: ceremonial religios, alocuțiuni privind semnificația zilei de 28 noiembrie, depuneri de coroane și jerbe de flori, iar în încheiere defilarea Detașamentului de Onoare.

Cu această ocazie, prefectul Florinel Dumitrescu a transmis următorul mesaj:

Am deosebita onoare de a fi aici, în fața acestor locuri unde se odihnesc eroii care au făcut posibilă şarja de la Prunaru, considerată a fi cea mai eroică acţiune de luptă a oștirii române din Primul Război Mondial.

Acum mai bine de 100 de ani, la 28 noiembrie 1916, localitatea Prunaru era locul de desfășurare a unor lupte crâncene.

Cei 300 de membrii ai Regimentului 2 Roşiori, dând dovadă de un eroism fantastic și mânați de dragostea de țară, au intrat într-o misiune sinucigaşă pentru a deschide drumul de retragere al diviziei care urma să apere Bucureştiul.

În urma acestei lupte, Regimentul a pierit aproape în totalitate, lăsând pe câmpul de luptă 216 camarazi căzuți.

Graţie sacrificiului lor, Divizia 18 infanterie a reuşit să spargă încercuirea nemţilor şi să se retragă spre Bucureşti, apărând Capitala. 

Nu trebuie să uităm niciodată aceste fapte mărețe și pe eroii care le-au înfăptuit.

Este de datoria noastră să comemorăm cum se cuvine, în fiecare an, eroii căzuți pe aceste meleaguri și nu numai.

În an aniversar, când sărbătorim împlinirea a 100 de ani de la înfăptuirea României Mari, mai mult ca oricând, trebuie să omagiem toți eroii care s-au jertfit pentru a obține și a păstra pentru noi independența națională și demnitatea de român.

Respect și glorie eternă eroilor neamului românesc!